Cum arata prima sedinta de psihoterapie?
Madalina-Alexandra Popescu 0 Blog, Psihoterapie
Am scris articolul acesta pe secs.ro.
Extrase din articol
Versiunea completa a articolului se gaseste aici
Cum arata prima sedinta de psihoterapie?
Dacă ai decis să iei legătura cu un psihoterapeut te felicit, pentru că deja ai început procesul. De obicei, acesta este cel mai dificil prim pas din proces. Întregul proces de a alege un psihoterapeut, de a te dedica financiar acestui scop și de a îți face timp pentru a merge la psihoterapie poate fi destul de copleșitor. Îți recomand ca atunci când îți vine să te lași păgubaș să nu renunți la tine și să-ți reamintești motivele pentru care ai vrea să-ți îmbunătățești starea de bine.
Scopul este de a-ți îmbunătății sănătatea mentala care afectează la rândul ei și alte aspecte ale vieții tale, inclusiv sănătatea fizică.
În primul rând doresc să iți prezint câteva arii din domeniul psihologiei pentru a înțelege mai bine la ce specialist este cazul să apelezi în situația în care simți nevoia.
Psiholog este un termen incomplet pe care oamenii îl folosesc des, dar care nu definește o anumită specializare sau pregătire.
Psiholog clinician este specialistul care realizează evaluările psihologice atunci când sunt solicitate de psihiatru sau altă instituție. De asemenea, psihologul clinician poate oferi și consiliere psihologică.
Psiholog cu specializarea în psihoterapie este specialistul care îi poate ajuta pe oameni cu diferite problematici comune ca: anxietatea, depresia, atacurile de panică, stres posttraumatic, probleme de socializare, de gestionare a emoțiilor, dar și intervenție pentru afecțiuni majore ale personalității ca nevroze, psihoze și psihopatii.
Psihiatrul nu este psiholog, este medic. La psihiatru mergi când te simți copleșit de lumea ta interioară și ai nevoie de ajutor rapid sub forma medicamentelor. De asemenea, psihiatrul va recomanda de cele mai multe ori să accesezi serviciile unui psihoterapeut.
Cele mai bune rezultate în îmbunătățirea calității vieții apar atunci când persoana va începe în paralel și un proces psihoterapeutic pentru a vedea care sunt cauzele și cum își poate îmbunătății răspunsurile dezadaptative.
În plus, ne rănim mult mai des emoțional decât ne rănim fizic. Când te tai din greșeală, îți pui un leucoplast. Când suferi emoțional știi ce să faci? Mai multe despre asta poți citi în articolul: Scurt ghid de igienă emoțională.
CÂND E CAZUL SĂ ÎNCEPI UN PROCES PSIHOTERAPEUTIC:
De obicei, oamenii apelează la un psihoterapeut atunci când se simt copleșiți de sarcinile uzuale ale vieții, când simt că se sufocă în propriile stări, gânduri, când au dificultăți în plan familial, social, profesional.
Cele mai frecvente problematici adresate în cadrul psihoterapiei sunt: depresia, anxietatea, încrederea în sine scăzută, dependența (alcool, medicamente, droguri etc), probleme de cuplu și/sau de familie, doliu, stres la locul de muncă, dificultăți interpersonale.
În prima ședință vei afla că există un acord de confidențialitate între client și psiholog. Asta înseamnă că psihologul este obligat, din punct de vedere legal să nu împărtășească cu nimeni ceea ce i-ai spus. Situațiile în care psihologul este nevoit să încalce confidentialitatea apar atunci când clientul anunță că își vă face rău lui/celorlalți sau când sunt solicitate de instanța de judecată.
PRIMA ȘEDINȚĂ/INTRODUCEREA
Prima ședință este diferită de următoarele ședințe. Este important să-i spun clientului pe ce ne vom focaliza, pentru a pregăti clientul în următorii pași și de a-l informa cu privire la ce își va lua din această primă ședință.
Pentru a fi mai ușor să exemplific, să ne imaginăm că am o clientă pe nume Alina. Discuția intre mine și clientă poate suna așa:
“Bună Alina, îmi pare bine să te cunosc. Îți voi pune câteva întrebări, de aceea îți mulțumesc pentru curajul tău. Întrebările vor avea rolul de a mă ajuta să înțeleg mai bine cum te pot ajuta. De asemenea, și tu îmi poți adresa mie întrebări la care îți voi răspunde. La finalul ședinței voi împărtăși cu tine gândurile și observațiile mele despre ceea ce mi-ai spus pentru ca tu să știi că am înțeles corect situația ta. Apoi iți voi da acces la câteva din gânduri mele inițiale pe care le am, dar și cum te pot ajuta să te simți mai bine. Ești de acord?”
SCURTĂ EVALUARE/ÎNTREBĂRILE
La prima ședință este important să te simți confortabil, sunt primii pași spre construirea unei relații terapeutice, de aceea nu aș dori să te simți invadat(ă) de prea multe întrebări. Vom avea timp să facem împreună o evaluare mai complexă ulterior.
“Alina, noi am vorbit puțin la telefon când te-ai programat despre ce te preocupă, dar voi începe să te întreb ce te-a făcut să crezi că ai nevoie de ghidaj/ajutor.
Alina: Mă simt anxioasă, cred că am și atacuri de panică uneori…
“Cred că este greu să te confrunți cu asta, vedem des asta în cabinet deci nu ești singura. Vreau să știi că te apreciez pentru curajul tău de a cauta ajutor atunci când îți este greu. Acesta este un semn de grijă față de tine.”
Mai pot întreba: Când a apărut simptomul/situația/dificultatea? Cât de solicitant este pentru tine? Cum îți este impactată viață? Urmezi un tratament medicamentos? Ce/cine te ajută în perioada acesta? Mai vorbești cu cineva despre asta? Mai este cineva din familia ta care a trecut prin asta?
Mă ajuta să știu dacă ai mai fost la o ședință de terapie până acum și pentru ce anume. Acum cât timp? Te-a ajutat? Este ceva ce nu ți-a plăcut? Ne va ajuta în procesul psihoterapeutic să știm ce te-a ajutat în trecut: anumite exerciții, sinceritatea terapeutului, o anumită abordare terapeutica etc.
“Alina, îmi dau seama, din ce îmi spui, că anxietatea de care menționezi este o problemă pentru tine și mă gândesc deja la câteva exerciții pe care le putem face împreună și care te-ar ajuta. Mai întâi aș vrea să știu dacă mai este și alt aspect important de menționat, din trecut sau prezent, care să-ți impacteze starea de bine într-un mod neplăcut?”
Alina raspunde…
FEEDBACK-UL
“Îți mulțumesc că mi-ai răspuns la întrebări. Știu că uneori este dificil să vorbim despre aceste aspecte care ne fac să ne simțim vulnerabili. Este clar pentru mine că ai un nivel de anxietate mai ridicat decât media, ceea ce îți impactează somnul, serviciul etc. Până acum te-ai descurcat să faci față cum ai putut unui nivel ridicat de anxietate, dar nu trebuie să faci asta singură. Dacă ai fi putut să te scuturi puțin, să citești o carte și să rezolvi problema cu siguranță ai fi făcut asta deja și nu ai fi venit la mine. Dar mă bucur că ai venit pentru că nu trebuie să treci singură prin această perioadă din viață ta.”
CUM VOM COLABORA ÎMPREUNĂ/PLANUL INIȚIAL
Clientul are nevoie să știe în mod concret cum îl pot ajuta, mai ales la începutul procesului.
“Alina, sunt încrezătoare că împreună putem diminua suficient de mult anxietatea pe care o resimți pentru a-ți îmbunătății calitatea vieții. Dacă vei alege să lucrăm împreună mă gândesc că te-ar ajuta să aplici anumite instrumente practice care te vor ajuta pe moment. De asemenea, vom explora cauzele și factorii declanșatori ai anxietății tale pentru a o putea preveni.
Vei învață cum să-ți dai seama ce îți activează anxietatea, să ai un plan și cum să faci față anxietății atunci când vine. De asemenea, îți voi oferi sugestii despre cum să dormi mai bine, ceea ce te va ajuta să fii mai relaxată.
Cred că doar având pe cineva cu care să vorbești despre ceea ce simți te poate ajuta. Ai spus că te-ai simțit singură și vulnerabilă și înțeleg asta, dar vorbind despre dificultățile tale din trecut și de zi cu zi vom putea să activăm resursele tale, să creștem încrederea în tine, etc.
Din experiența mea, dacă te implici și aplici ceea ce vom discuta împreună vei începe să vezi îmbunătățiri în aproximativ 2 luni, bazându-mă pe experiența altor clienți care au trecut prin ceea ce treci și tu.”
ÎNCHEIEREA ȘEDINȚEI
Întreb clientul dacă are întrebări pentru mine. În final, îl pot ajuta cu o programare sau poate să aleagă să se programeze ulterior.
“Alina, ne vom opri aici. Dacă simți că am rezonat și îți dorești să lucrăm împreună putem programa acum următoarea ședință, pentru săptămâna viitoare. Dacă vrei să te mai gândești, este în regula și te poți programa ulterior.”
CÂND IȚI DAI SEAMA CĂ FUNCȚIONEAZĂ TERAPIA?
Îți vei da seama că funcționează atunci când simți că se creează relația terapeutică cu psihoterapeutul, când vei observa că ești atent(ă) la ceea ce simți, la comportamentul tău. Vei începe să implementezi din soluțiile pe care le găsiți împreună în ședințe, vei fi mai blând(ă) cu tine și cu ceilalți. Este posibil ca după câteva luni, dinamica dintre tine și ceilalți să se schimbe ceea ce este tot un semn de schimbare. Te poți aștepta să simți lucrurile acestea din primele ședințe sau după câteva luni și este ok oricum. Nu poți dansa mai repede decât muzica.
Dacă ai fost la terapie și psihoterapeutul nu a fost potrivit pentru tine te rog să cauți în continuare. Suntem cu toții diferiți și e ok să avem stiluri diferite. Dacă ai fost la un restaurant care nu ți-a plăcut nu cred că vei spune: “Gata! Am terminat-o cu restaurantele pentru totdeauna!” Probabil că vei mai încerca și alte restaurante până când vei găsi gustul, mediul și atmosfera potrivită pentru tine.
Îți doresc succes în rescrierea propriului scenariu de viață, Mădălina.
Articolul este scris de Psiholog Mădălina Popescu-Terciu și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.
Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.