Somatizarile la copii – emotii care declanseaza durerea fizica

Somatizarile sunt limbajul favorit al copiilor de a-și comunica nonverbal nevoile, mai târziu și al adulților. Când copilul nu găsește cuvintele pentru a se dezvălui, pentru a se face înțeles, el se va manifesta prin intermediul unor suferințe fizice, încercând să se facă înțeles de cei din jur, adesea fără rezultate, deoarece somatizarile nu sunt recunoscute și înțelese că având rol de limbaj, fiind tratate ca boli, ceea ce poate vindeca sau adânci și mai mult neînțelegerea.

De exemplu, printr-o otită copilul ar încerca să transmită: „ Nu mă ascultați!” sau la polul opus „Va certați prea mult! Nu vreau să va mai ascult…”

Un alt rol al somatizarilor ar putea fi de crearea unui legături mai puternice cu familia. Mama îi va spune doctorului „Si eu făceam tot timpul otită când eram mica”, „La vârstă lui, tatăl său avea astm”. Le putem numi „semne de recunoastere” pe care copilul le folosește pentru a se integra în familie, apartenenta la familie care din anumite motive riscă să-i fie negată.

Așadar copiii au în bagajul lor nenumărate mijoace pentru a transmite adulților că ceva nu merge bine în jurul lor sau că poate există un decalaj prea mare între nevoile, așteptările lor și răspunsurile pe care le primesc. Însă ceea ce rănește cel mai mult nu este absența răspunsului ci acel răspuns inadecvat sau copleșitor pentru cei mici.

Otita, alergiile, astmul care tot revin pot fi tratate ascultându-l pe copil, vorbindu-i despre ce urmează să se întâmple: „Da, văd că în felul tău protestezi împotriva invadării casei tale de bunicii tai” Sau „ Văd că încerci să te opui posibilității ca eu să-mi reiau serviciul, tu ai vrea să mai stau acasă.”

Si o simpla raceala poate fi considerata o somatizare daca apare frecvent, rolul ei poate fi de a primi ingrijirea parintilor pe care altfel nu ar primi-o.

Cele mai intalnite somatizari sunt: otita, astmul, afectiuni ale pielii – psoriazis, enurezisul (dupa varsta de 7 ani inca isi uda frecvent chiloteii).

Se considera somatizari in functie de context si ranirile neintentionate : Copilul cade si isi rupe piciorul chiar inainte de a incepe noul an scoalar sau rosul excesiv al unghilor.

Ce poate face adultul?

Să asculte ceea ce copilul ar putea transmite inconștient prin somatizare, iar apoi să ușureze exprimarea sentimentului prin cuvinte pentru a evita transformarea lui în durere fizică.

Desigur că bebelușii și copiii mici nu au un limbaj coerent, format,  tocmai de aceea lor le este mai ușor să se manifeste somatizand, dar noi adulții putem să le dăm acces la diferite limbaje pentru că ei să-și construiască o relație mai bună cu lumea. Sunt persoane care susțin că a vorbi cu un bebeluș este inutil, nu înțelege și nu are rost, dar asta este doar un mod de a evita contactul cu sine, dar și de a nega existența bebelușului ca persoană prezența în lume, importantă și egală cu ceilalți. A-i ascultă pe cei mici înseamnă să le respectăm prezența.

Exprimând prin cuvinte ceea ce simțim, credem că trăiește copilul, creăm o lăgătură cu lumea sa.

 „Inteleg că poate  nu ești fericit că vei avea o sora și că va trebui să ne mutăm de aici”

„Pari neliniștit din cauza disputei pe care am avut-o cu tatăl tău. Otita poate este felul tău de a ne spune să încetăm cu certurile, să nu mai țipam. Nu este ușor pentru mine și tatăl tău, dar asta ne privește doar pe noi.”

 „E adevărat, sunt supărată că tatăl meu, bunicul tău e bolnav. Nu mă simt pregătită…dacă moare acum. Poate o să-mi simți încordarea zilele astea, dar e a mea și tu, scumpul meu, nu trebuie să o treci asupra ta. Am văzut cât ai fost de agitat în noaptea asta.”

 „Asculta Eric, nu știu ce vrei să spui prin faptul că faci pipi în pat, dar cred ca este foarte important din moment ce ți-ai asumat riscul de a o spune într-un fel care s-ar fi putut întoarce împotriva ta.”

Sigur în felul acesta nu se  rezolvă problema, dar prin cuvânt și ascultare ați făcut ceva mult mai important. Ați schimbat calitatea relației cu copilul, arătându-i că poate fi ascultat atât de atent.

Pierderile și despărțirile se vor înscrie ca și rănile adânc în ființă noastră, vor fi cauza unor nenumărate somatizari.

Copilul poate că își va roade unghile, va face pipi în pat său va folosi orice alt limbaj prin care va „spune” ceea ce n-a putut spune: furia împotriva mamei, împotriva adulților care nu înțeleg nimic din lumea copilăriei, care călca în picioare sentimente, lagaturi și obiecte esențiale.

Conform lui Salome (2012) cele cinci posibile cauze ale somatizarilor sunt cele ce țin de conflicte interioare, de decalajul dintre sentimentele fictive și cele reale, de pierderi și despărțiri, de situațiile neîncheiate și de mesajele relaționale.

Bibliografie

Salome, J. (2012).  Mami, tati,  ma auziti? Editura Curtea Veche. Bucuresti.

Contact:

Programari: 0724 663 948 – Adresa: Bulverdul Unirii, Bucuresti